Candidatul PRO România la Primăria Gilău mizează pe tineri

În acest an, PRO ROMÂNIA Cluj va susţine examenul de maturitate şi capacitate politică, prilejuit de cele două rânduri de alegeri. Cristian Miron, candidatul PRO România la Primăria Gilău, spune că va urmări o ordine firească a dezvoltării. „Suntem aproape de Cluj-Napoca, ceea ce presupune și avantaje, și dezavantaje. Trebuie să le creăm oportunități și generațiilor viitoare, dar și să avem grijă de cele care sunt acum active’’, susţine Miron.


Rep: Domnule Cristian Miron, Pro România v-a desemnat candidat pentru funcţia de primar al comunei Gilău. Ce vă determină să intraţi în această competiţie?
Cristian Miron: Pe de o parte, lipsa implicării administrației locale în dezvoltarea comunei și pe de altă parte, m-a motivat sprijinul pe care-l primesc constant din partea cetățenilor pentru toate proiectele și activitatea pe care o derulez în comună. Eu sunt om al acțiunii și sunt orientat spre rezultate. Îmi pasă de această comună și de oamenii care trăiesc aici. De când sunt la Composesoratul Gilău, am reușit să formez o adevărată echipă cu consătenii mei, să ne ajutăm reciproc și să punem interesele comunității noastre pe primul loc.
Din rolul de primar, voi putea face și mai multe pentru cetățenii din Gilău și pentru prosperitatea comunei noastre, iar profesioniștii de la PRO România ne vor ajuta cu expertiză și sprijin politic pentru a implementa aici proiecte de dezvoltare durabilă.


Rep: Care ar fi principalele probleme pe care le-aţi identificat în comuna dumneavoastră?
Cristian Miron: Principalele probleme pe care intenționez să le rezolv sunt: terenurile agricole necadastrate ale locuitorilor din comună, lipsa facilităților și a sprijinului concret pentru cei are încă mai fac agricultură și slaba educație socio-culturală a tineretului.
Chiar dacă modernitatea vine cu provocări importante, eu vreau să urmăresc o ordine firească a dezvoltării. Suntem aproape de Cluj-Napoca, ceea ce presupune și avantaje, și dezavantaje. Trebuie să le creăm oportunități și generațiilor viitoare, dar și să avem grijă de cele care sunt acum active.
Așa că îi vom sprijini și pe cei care fac agricultură, cu subvenții, cu facilități fiscale, cu consultanță pentru proiecte, cu idei de a se dezvolta. Pentru că în prezent e o competiție nedreaptă cu cei care aduc produse din import, iar faptul că suntem aproape de Cluj-Napoca nu ne ajută la acest capitol.
Și în același timp, ne vom ocupa de educația tineretului, îi vom implica pe tineri în ceea ce înseamnă dezvoltarea comunei, de la organizarea unor evenimente culturale sau sportive în plan local și până la finanțarea unor mici afaceri în agroturism.


Rep: Una dintre problemele majore din comună o constituie traficul infernal de pe DN1 E 60. Cum credeţi că se poate rezolva această problemă?
Cristian Miron: La nivel de județ s-a tot discutat despre centuri metropolitane, despre trenuri metropolitane, mai nou despre metrou șamd. E clar că e nevoie și de un masterplan la nivel de județ și chiar național, pentru că drumul acesta e unul național, nu ține strict de comuna noastră. Aici e nevoie de strategie și decizie la un nivel mai înalt.
Eu, în plan local, independent de alte măsuri ce se vor decide, iau în calcul realizarea a două centuri ocolitoare ale comunei și voi face câteva studii de fezabilitate în acest sens, imediat ce voi obține mandatul de primar.


Rep: Ce veți face pentru ca tinerii să rămână în comună şi să nu mai fie nevoiţi să-şi caute loc de muncă la Cluj-Napoca sau chiar în alte părţi?
Cristian Miron: E o provocare, într-adevăr, pentru că generațiile noi vin cu alte mentalități și alte așteptări de la viață.
Va trebui să fim cu un pas înaintea vremurilor și să încurajăm investitorii privați să vină în comună și să le creăm astfel locuri de muncă tinerilor; va trebui să-i încurajăm chiar pe tineri să-și dezvolte start-up-uri sau afaceri în agroturism și va trebui să le oferim și oportunități de socializare, sport și distracție – începând cu dezvoltarea unei infrastructuri potrivită practicării unor sporturi sau a unor hobby-uri și până la organizarea în parteneriat public-privat a unor evenimente, de la concerte, festivaluri până la competiții sportive.
Iar apoi, pentru tinerele familii trebuie să asigurăm creșe, grădinițe și servicii medicale, ca să nu fie nevoiți să fugă la Cluj cu copiii mici zi de zi.


Rep: Cum vedeţi Gilăul de mâine?
Cristian Miron: Văd o comunitate prosperă, în care învățăm să ne dezvoltăm propriile afaceri – cu fonduri nerambursabile – în care sprijinim turismul și agricultura, cu o populație în creștere, cu respect pentru mediu, pentru siguranța și bunăstarea fiecărui cetățean.

Material apărut în Făclia de Cluj: https://ziarulfaclia.ro/candidatul-pro-romania-la-primaria-gilau-mizeaza-pe-tineri/

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *